Fiind copilul mijlociu dintr-o familie de nouă persoane, eram responsabil de creșterea și educarea fraților mei mai mici, care aveau între 2 și 11 ani. Responsabilitățile au inclus: gătit, curățenie, predarea conceptelor de bază de matematică și engleză și de a învăța cum să înțeleagă în loc de mustrare. La început am crezut că nu voi mai vrea să am nimic de-a face cu copiii după aceea, dar acum mă regăsesc ca asistent didactic pentru două semestre consecutive, deoarece îmi place cu adevărat să implic mințile colegilor mei mai tineri. Bineînțeles, tinerii adulți cu minte colegială sunt departe de gremlin-ul haosului pre-adolescent cu chip de înger tipic, dar cred că la baza fiecărei persoane este dorința de a învăța și de a fi mai bun. Ca au pair sau bonă, ar fi privilegiul meu să ajut o persoană să se dezvolte în sine.
Cu toate acestea, de cele mai multe ori, acest lucru duce la fricțiuni, deoarece părinții nu sunt sinceri cu privire la așteptările lor cu privire la mine și copiii lor. De exemplu, am avut un părinte care m-a încurajat să vorbesc mai multe limbi cu copilul lor, dar apoi a devenit foarte tensionat ori de câte ori îi întrebam pe fiica lor de 8 luni ce își doreau de Crăciun sau o încurajam să fie o mare artistă. Se pare că erau îngrijorați să formeze atașamente prea devreme - un fel de psihologie inversă în care dacă nu ți-ar fi imaginat lucruri grozave pentru viitor, atunci nu ar fi pedepsiți pentru orgoliul lor. Astfel, smerenia a fost cheia și fiecare cultură are propriile valori. A fost o lecție bună pentru noi doi!
Sper din tot sufletul că această mică informație vă va ajuta să vă faceți o imagine mai bună a persoanei care sunt și aștept cu nerăbdare să vă cunosc.