Experiența mea Am grijă de membrii apropiați ai familiei mele Aceasta este o narațiune personală cu două intrigi distincte și două finaluri distincte. Eu și bunica mea am fost mereu apropiați de când eram mic. Am devenit informat despre diabet de-a lungul adolescenței și a maturității mele, învățând cum să gestionez situațiile și să ofer îngrijire celor care au avut boala. Obișnuiam să mă sperie și să chem doar o ambulanță, dar acum că știu cum să mă descurc, am învățat și toate tehnicile de a vedea mama având grijă de ea.
Când cineva are o criză diabetică, există multe emoții de procesat și gestionat. Trebuie să știi cum să-i consolezi, să rămâi calm și să-i ajuți să se simtă mai bine. Trebuie să le administrați insulină și toate prescripțiile lor, să le verificați frecvent și să le monitorizați nivelul zahărului din sânge în fiecare zi. Acum trebuie să am grijă de ea ca parte a stilului meu de viață, care necesită cu adevărat forță de muncă. Mai târziu, bunica a suferit o cădere care i-a rupt șoldul. Ea a făcut progrese uimitoare încercând să meargă din nou și făcând pași de bebeluș, deși mă durea să o privesc în agonie și mă simțeam rău pentru ea.
A fost dificil să o obișnuiesc cu responsabilitățile ei obișnuite de acasă, să o pună într-un scaun cu rotile, să se adapteze circumstanțelor ei și să facă modificări. Își revine bine și mă bucur pentru ea. Cealaltă poveste este despre tatăl meu, care a fost internat luni de zile în unitatea ITC, după ce a dezvoltat o infecție toracică de bază care în cele din urmă a devenit critică. Este o persoană puternică pentru vârsta ei. Nu v-ați imagina că o mică răceală sau o durere în gât ar putea provoca astfel de boală. Fiecare zi a fost petrecută în rugăciune pentru ca el să supraviețuiască. A intrat în comă, iar personalul medical și asistentele au fost de mare ajutor.
În mai multe cazuri, ne-au spus că nu putem face mare lucru, dar am insistat și am continuat să încercăm, mergând regulat la spital pentru a vedea cum merg lucrurile. Era la mijloc, iar personalul medical ne-a avertizat că, dacă nimic nu se schimbă, ar putea fi nevoiți să oprim aparatele. Cu toții am spus că, pentru că plămânii sunt distruși, nu poți doar să oprești echipamentul. Cu toate acestea, a ajuns acasă după acea călătorie dificilă și acum se îmbunătățește treptat, deși este nevoie de timp în fiecare zi. Am si eu grija de el.
În tot acest timp, mi-am dezvoltat capacitatea de a gestiona, de a ajusta, de a rămâne calm sub constrângere și de a-mi asum întreaga responsabilitate. De asemenea, am descoperit că a avea o carieră este una împlinitoare și îmi place să fiu de serviciu. Și am o mai mare apreciere pentru viață. Am decis să devin îngrijitor pentru că am crezut că este responsabilitatea mea să am grijă de bătrâni și de cei dragi. Sunt recunoscător și mă simt apreciat că am grijă de cei dragi. Mi-a dat puterea și independența de a avea grijă de amândoi pe cont propriu de-a lungul vieții, fără a contacta constant experți.
Pentru a-mi îndeplini obligațiile și a avea grijă de ambele, am învățat să fiu profesionist, responsabil, răbdător, atent și susținător. Lucrul în industria sănătății necesită abilități interpersonale și de comunicare puternice. A fi capabil să asculte și să înțeleagă, de asemenea, vă face posibil să oferiți îngrijire eficient. Să am grijă de ei este responsabilitatea mea zilnică și pentru că m-am obișnuit cu ele și cu rutinele mele, este mult mai ușor și mai simplu. A fi îngrijitor necesită multă muncă.
Și acum intenționam să particip la cursul scurt NCII Caregiving, TESDA, anul trecut în septembrie 2023. De atunci mi-am primit certificatul, făcându-mă un îngrijitor certificat și primul răspuns.